Cum amenajezi un living de dimensiuni mari?

Dimensiunile livingului nu trebuie percepute ca pe o corvoadă atunci când dorești să amenajezi o cameră de zi după propriile dorințe. Ele pot fi privite, mai degrabă, ca pe o provocare. Și indiferent de spațiul pe care îl ai la dispoziție, el trebuie să reflecte din plin stilul și personalitatea ta.

Livingul este încăperea cea mai socială din casă, pe lângă bucătăria cu spațiu de dining. Când spațiul pe care îl ai la dispoziție este generos, obiectele de decor, mobilierul și materialele folosite pot fi mai dramatice și impunătoare.

Amenajarea livingului se poate face gândindu-te la scopul pentru care este destinat. Îți dorești ca spațiul să fie destinat cinelor fastuoase în familie sau poate te gândești că sufrageria ta va fi locul în care îți vei primi oaspeții sau vei petrece momente de neuitat alături de familie.

Ține cont de forma încăperii

Forma livingului este importantă în amenajarea lui. Spre exemplu, un mobilier pe care îl poți integra într-un living pătrat nu va încăpea într-un linving îngust. De altfel, la prima vedere, un living pătrat este mai ușor de amenajat, deoarece nu arată precum un hol. Numai că, spre deosebire de cel dreptunghiular, el este mai greu de împărțit pe zone.

Alege stilul potrivit preferințelor tale

Alegerea stilului în care îți amenajezi livingul nu ține doar de modă, ci mai ales de preferințe personale, la care se adaugă evident constrângeri ce țin de dimensiunile camerei. Chic, minimalist, modern, retro, rustic, urban, nordic, vintage, clasic, romantic, feng shui, fiecare stil decorativ are anumite piese de mobilier care se potrivesc și care vor spori efectul.

Folosește texturi și nuanțe pentru contrast

Culorile folosite pentru a amenaja și decora livingul de dimensiuni mari trebuie combinate în așa fel încât să nu devină copleșitoare. Contrastul și dinamica spațiului contează însă pentru personalitatea pe care o oferi livingului. Așadar, poți folosi pattern-uri pentru accesoriile și textilele din livingul tău, dar ai încredere și în combinațiile între acestea. Texturile sunt, de asemenea, importante, în special odată ce decizi pe care dintre acestea vrei să le incluzi în amenajarea ta.

Pereții îți oferă șansa de a fi cu adevărat creativă. Folosește mai multe nuanțe ale unei culori și creează puncte focale pentru această trecere. Localizează un punct relevant pentru trecerea la o nouă nuanță, cu ajutorul detaliilor arhitecturale sau într-un colț în care se poate produce trecerea cât mai natural. Nuanțele de gri și cele de albastru închis se regăsesc adesea în amenajările moderne, în stilurile contemporane și cele minimaliste cu personalitate.

Maximalism și libertate

Stilul maximalist poate fi abordat în amenajare cameră de zi. De altfel, maximalismul înseamnă libertate, libertatea de jongla cu elemente sau texturi contrastante, culori puternice. Maximalism înseamnă și eclectism, întrucât este un stil ce permite îmbinarea elementelor fundamental opuse. Este un exces perfect echilibrat.

Adaugă elemente decorative, dar utile

Șemineul este perfect pentru un decor romantic, boem, rustic, dar și modern. Trebuie însă să ții cont că dacă optezi pentru amplasarea unui șemineu sau amenajare living cu sobă în sufrageria ta, în apropiere nu ar trebui să mai existe și alte corpuri de mobilier, deoarece vor da senzația de aglomerație. În plus, dacă șemineul sau soba emană căldură, aceste obiecte se pot deteriora.

De ce să apelezi la ajutorul designerului din cadrul Primera Interiors?

Dacă realizezi că nu te descurci singur ca să-ți amenajezi casa, poți apela la serviciile unui designer de interior. El te va ajuta să-ți organizezi locuința și să o decorezi, scutindu-te de cheltuieli în plus. Dacă ai stabilit deja un buget pentru amenajare și ai un panou de idei, el te va ajuta să le pui în practică. După consultație, acesta te va ajuta cu următoarele servicii: proiectare, recomandări și selecție de produse de la furnizori naționali și internaționali, precum și implementarea proiectului. El te ajută să știi cum să organizezi totul și care sunt etapele unei amenajări: instalații, mobilare și decorare.

A posta un comentariu

× Ai întrebări?