Internship cu Primera Interiors
Ca și eleve la Transylvania College, în fiecare an, școala ne oferă oportunitatea de a petrece două săptămâni la o firmă pentru a face practică și a învăța lucruri noi. Este ceea ce în Statele Unite ale Americii este cunoscut sub numele de internship. Noi am ales Primera și asta deoarece, este o firmă de design interior bine cunoscută și ne-am gândit că ar fi o oportunitate minunată de a învăța de la cei mai buni.
În cele două săptămâni pe care le-am petrecut aici, am fost implicate în mai multe activități, toate diferite și care ne-au arătat procesul de implementare a unui proiect de design interior. Spre exemplu, am lucrat cu planuri 2D, materiale și combinații de culori și am observat în detaliu munca celor care lucrează aici. Astfel, am ajuns să înțelegem mult mai bine conceptul acestui job și tot ceea ce implică.
Timpul petrecut aici a fost foarte special și asta deoarece, am învățat lucruri noi, care fac parte din viața de zi cu zi a unei echipe de design interior. Recomandăm această experiență oricărui elev care își dorește să abordeze ulterior acest domeniu și de asemenea elevilor care sunt indeciși și care vor să încerce mai multe opțiuni. Este o experiență extraordinară, care ne-a oferit șansa de a vedea lucrurile dintr-o complet altă perspectivă decât ne imaginasem.
Sunt aspecte care îmi plac cel mai mult la stagiul meu. Interacțiunea mea cu personalul mă face să apreciez ceea ce învăț în stagiu. Capacitatea de a crea relații cu ceilalți și de a-mi extinde opțiunile de carieră a fost cel mai benefic aspect al experienței mele. Cu siguranță aș recomanda această experiență pentru că m-a făcut să realizez că îmi place domeniul de design.Stagiile sunt foarte benefice pentru elevi și pentru oricine încearcă să câștige experiență. Am avut o experiență grozavă de stagiu și am învățat atât de multe abilități. Cu siguranță m-a pregătit pentru lumea reală a domeniului. Stagiul mi-a oferit oportunitatea de a exersa abilitățile de comunicare și de lucru în echipă.
Mulțumim, echipa Primera.